arhitectura si arta: Cimitirul vesel din Sapanta - primul monument funerar din Europa

Să-ţi spun că aici în România, mai la nord, în Maramureş, este Cimitirul Vesel Săpânţa ,unic prin cromatica sa veselă şi ironia umoristică a epitafurilor scrise pe cruci.

Totul a început în jurul anilor 1930, de la Stan Ioan Pătraş, un artist popular de excepţie , ca mulţi alţii de pe aceste meleaguri, care, prin firea sa mucalită, a reuşit să-şi convingă consătenii că se poate pune şi alt fel de cruce la capul defunctului. Şi aşa a început aventura cimitirului ce avea să devină, la început, o curiozitate, apoi recunoscută ca o manifestare de artă, şi în cele din urmă, să devină un stil unic, cu locaţie unică, un loc de pelerinaj turistic cu tente de curiozitate amestecate cu veselie.

După 50 de ani, ştafeta a fost predată ucenicului său, Dumitru Pop Tincu, şi astfel s-a păstrat tradiţia „Săpânţa”.

Cimitirul vesel de la Săpânţa este clasat primul monument funerar din Europa şi al doilea din lume, după valea Regilor.

Astfel a apărut un nou model de cruce pictată cu culori vesele , în mod special albastrul de Săpânţa, cu înflorituri roşii, galbene, verde si albe, cu epitafuri scrise cu majuscule. Echilibrul cromatic şi proporţiile atent studiate îmi arată cu certitudine că Stan Ioan Pătraş a fost un mare artist, pictor şi poet.

Epitafurile de pe cruci sunt umoristice, scrise în versuri, cu nuanţe ironice referitoare la stilul de viaţă sau a firii celui decedat. De fapt, acest umor se regăseşte în religia dacică, unde viaţa este veşnică, iar moartea este doar o etapă, un drum care-l v-a duce spre zeul lor Zamolxe, şi în consecinţă, dacii se bucurau, dansau, cântau şi se veseleau că cel decedat va trece în altă viaţă.

Sunt executate şi pictate peste 800 de cruci, care, pe lângă valoarea lor artistică, reprezintă o adevărată arhivă a locuitorilor din Săpânţa. Este adevărat că sunt arhivate sentimente, relatări din viaţa lor frumoasă sau mai puţin, şi uneori chiar motivul morţii, dar acestea fiind scrise cu tente umoristice şi ironice, sunt percepute ca nişte glume, dar să subliniez că toate acestea, sunt sub imperiul bunului simţ şi al respectului. Relaţia omului cu propria sa moarte este privită în alt mod de cum am fost obişnuiţi şi educaţi, aici moartea nu este o dramă, ci o etapă, o trecere în altă viaţă. Pot spune că aici am găsit o transpunere materiala a filosofiei asupra vieţii şi morţii ce se regăseşte în credinţa dacică, filosofie ce o regăseşti aici la Săpânţa zilelor noastre.